Metode de evaluare

Ne propunem sa folosim ca timp de evaluarea :  

Evaluarea continuă sau formativă:

Pentru ca se aplică pe tot parcursul învăţării, de regulă după parcurgerea unei lecţii, raportându-se la obiectivele lecţiei; profesorul urmăreşte să vadă dacă elevii şi-au însuşit obiectivele propuse pentru unitatea de învăţare respectivă astfel încât să poată trece la următoarea unitate;

scopul acestui tip de evaluare este să-i ofere profesorului şi elevului un feed-back referitor la gradul de însuşire a informaţiilor şi abilităţilor stabilite şi despre dificultăţile întâmpinate; în funcţie de informaţiile obţinute prin evaluarea continuă sau formativă, profesorul poate relua anumite explicaţii sau, în cazuri mai grave, poate propune organizarea unor activităţi de recuperare în afara programului şcolar;

evaluarea continuă sau formativă îndeplineşte următoarele funcţii: de diagnosticare, de reglaj şi autoreglaj, motivaţională;

Principalul avantaj al acestui tip de evaluare este că permite profesorilor şi elevilor să ia la timp măsurile necesare pentru ameliorarea lipsurilor, prevenind astfel eventualele situaţii de eşec şcolar; în plus, informaţiile obţinute prin acest tip de evaluare îl ajută pe profesor în construirea unor activităţi diferenţiate;

Evaluarea noilor cunoştinţe dobândite în cadrul unei ore se poate realiza fie prin chestionare orală, fie prin intermediul unor teste aplicate la sfârşitul lecţiei. Se recomandă ca toţi elevii să primească spre rezolvare aceiaşi itemi şi nu vor fi ajutaţi pe parcursul rezolvării sarcinilor de lucru. De asemenea, profesorul trebuie să stabilească sarcini de lucru care derivă din obiectivele lecţiei şi care necesită răspunsuri scurte şi precise. Nu se stebileşte un număr prea mare de itemi.  Elevii pot fi implicaţi în corectarea textelor, urmărindu-se astfel dezvoltarea capacităţii de autoevaluare. În funcţie de rezultatele obţinute, profesorul stabileşte paşii pentru următorul curs de instruire. Nu este obligatoriu ca toate notele să fie trecute în catalog, dar, pentru a motiva pe elevi pentru a fi mai atenţi la ore, profesorul poate trece notele mai mari, făcând anumite aprecieri pozitive la adresa elevilor respectivi, fără a-i sancţiona verbal pe ceilalţi.          

Metodele alese in raport cu obiectivele propuse

Pentru atingerea  concreta  a obiectivelor propuse  se solicita utilizarea unei serii de metode specifice:

a. Metoda expunerii sistemice si a lucrului cu manualul precum si cu alte carti auxiliare  -contribuie la dobandirea capacitatii elevului de a definii conceptele psihice avute in vedere, "scopul didactic principal",  constînd in transmiterea cunoştinţelor, fixarea lor.

Timpul de lucru alocat este  de 30-40 de min restul timpului fiind completat folosindu-se alte metode cu scopul atingerii altor obiective sau cu scopul verificarii unui anumit set de cunostine.

b. Metoda- EXPERIMENTUL GÂNDULUI (Empatia).

Durata :25 min.

Elevilor li se cere sa seste cee imagineze intr-o anumita situatie. Li se pun intrebari despre situatia respectiva. De exemplu,  elevii sunt intrebati despre lucrurile pe care  ar dori sa le afle ca viitori psihologi sau li se cere sa exemplifice cum si de ce  s-ar manifesta o anumita trasatura psihiologica intr-un context

Aceasta metoda este eficienta in cadrul grupurilor mai mici, daca experientele elevilor sunt o resursa folositoare.Fiecare persoana beneficiaza de un minut, spre exemplu, pentru a descrie experienta proprie in legatura cu o anumita tema si pentru a isi exprima punctul de vedere in timp ce ceilalti asculta. Elevii pot sa se abtina, daca vor.  Vom puncta experientele folositoare si  vom solicita un numar de puncte de vedere pentru a dezvolta sentimentul de siguranta in  participare.

      Obiectiv care se doreste a fi atins prin aplicarea acestei metode este acela de a exemplifica si de a identifica in plan real,de catre elevi, echivalentele notiunilor teoretice din manual.

c.Metoda –Bulgare de zapada.

Durata de aplicare :40 min.

Este acelasi lucru ca in cazul predarii prin intermediul intrebarilor. In loc  sa incepem cu ‘’ predarea prin discurs’’, lansam o intrebare sau mai mult, care sa conduca la informatia  sau informatiil pe care vrem sa le primeasca elevul. Apoi :

           Fiecare elev scrie propriile ganduri, fara a tine cont de ceilalti.

           Elevii vor citi cu voce tare ce au scris in cadrul unor perechi sau grupuri de cate trei.

       Optional, perechile sau grupurile de trei se vor uni pentru a forma grupuri mai mari, in care isi vor compara raspunsurile. Ei vor cadea de comun acord asupra unui raspuns sau mai multor raspunsuri.

      Profesorul va cere fiecarui grup in parte o idee, apoi va scrie pe tabla ideile folositoare si desigur, le va corecta si explica adecvat si succint pe cele gresite.

               Folosind acesta metoda sunt atinse in mod simultan  doua obiective :capacitatea de a detecta/deduce elementele componente definitorii pentru anumite constructe pishice precum si dezvoltarea capacitatii de comparare si scoatere in prim plan a diferentelor existente intre doua sau mai multe teme.

      

d. Metoda-Phillips 6-6

 Durata:30 min.

     Aceasta metoda este utilizata in grupuri cu mai multi participanti, grupuri de cate 6 persoane care au ca obicetiv abordarea unei probleme timp de  minute.Exista un conducator al grupului care va anunta problema apoi fiecare grup isi alege un animator, cu sarcina de a asigura participarea la discutii a fiecarui membru, de a facilita emitearea solutiilor si de a le nota pe cele gasite.Se discuta timp de 6 minute, dupa crea fiecare grup isi anunta, prin intermediul coordonatorului, solutiile la care a ajuns.Analiza rezultatelor este analizata apoi de profesor.

       Metoda Phillip 6-6 este foarte avantajoasa pentru ca intr-un timp foarte scurt sunt consultati mai multi elevi, se obtin multe pareri si elevii dobandesc obisnuinta de a discuta, argumenta un punct de vedere si de a asculta parerile celorlalti.

Obiectivele profesorului in raport cu materia aleasa

Obiectivele care se doresc a fi atinse in urma activitatii educative inteprinse in cadrul orelor de psihologie sunt:

                               1.capacitatea elevului de a definii anumite concepte psihice

                                     2.capacitatea de a dezbate/discuta/argumenta  pe baza unor teorii si concepte din cadrul psihologiei

                                     3.capacitatea de a asculta intr-un mod activ si plin de interes parerile celorlalti(fie ele in concordanta sau in dezacord cu parerea pesonala)

                                     4.capacitatea de comparare si evidentiere a diferentelor existente intre doua  sau mai multe fenomene psihice.

                                     5.capacitatea de a exemplifica, de a gasii in plan real/obiectiv echivalentul notiunilor abstract-teoretice.

                                     6.capacitatea de a detecta/deduce /gasii   elementele componente definitorii pentru anumite concepte/constructe psihice.

Tema 3 - Suport de curs: (ora 3) Imaginatia

Imaginația se definește ca proces intelectual (cognitiv) de selectare și combinare în imagini noi, elemente din experiența anterioară sau de generare de imagini fără corespondent în această experiență. Produsul activității imaginative nu se reduce doar la imagini singulare, disparate, ci el presupune proiecte și planuri complexe, care se obiectivează în diferite forme – inovații, invenții, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice, etc.

     Imaginația joacă un rol esențial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă componentă centrală a creativității. Ea aduce un spor considerabil la cunoașterea realității date și a viitorului, a posibilului.

Imaginația își extrage conținuturile în cea mai mare parte din stocul memoriei. Imagini, idei, cunoștințe sunt supuse unui proces de combinatorică imaginativă în vederea elaborării de noi imagini, idei, concepțiiSpre deosebire de gândire, care se încapsulează în reguli și norme riguroase, ce-i impun întotdeauna congruența sau compatibilitatea cu realitatea obiectivă, imaginația este liberă de canoane, ea putându-se mișca nu numai pe tărâmul realului perceptibil, ci și pe cel al fantasticului și fantasmagoricului. Ea nu are așadar limite, ceea ce-i conferă întotdeauna o notă de inedit, de noutate.

Funcțiile imaginației

Imaginația are o funcție cognitivă, ea având roluri importante în lărgirea sferei cunoașterii, explorând zone noi și căutând soluții noi la problemele existente. Dacă gândirea adâncește sfera cunoașterii, imaginația lărgește această sferă și oferă astfel gândirii noi teritorii.

Imaginația are o funcție adaptativ reglatorie, care exprimă locul și rolul imaginației în sistemul psihic uman, ea constituind procesul predilect al creativității. Imaginația conferă conștiinței dimensiunea explorativă și creatoare.

  FORMELE IMAGINATIEI

 Dupa criteriul originalitatii produsului imaginat se disting:

 Imaginatia reproductiva: realizarea unor imagini noi pentru subiect pe baza informatiilor verbale primite, sau a unor scheme; foarte utilizata la scoala in procesul invatarii, permite reconstituirea realitatii trecute sau prezente care nu poate fi cunoscuta direct. Este diferita de memorie, deoarece amintirile se bazeaza pe fapte reale, rezultate intr-un proces perceptiv; imaginatia se desprinde de concret, rearanjeaza datele despre real, se proiecteaza in viitor.  

 Imaginatia creatoare: aceea care aduce noul, originalul, contribuind la progresul tuturor domeniilor de activitate umana. Considerata de catre unii sinonima cu fantezia, aceasta imaginatie are ca rezultat operele moderne si clasice, eseurile, desenele, creatia culturale; si in viata cotidiana fiecare dintre noi o utilizam, ea este implicata in toate activitatile omului; la baza asocierii imaginilor stau raporturile emotionale de preferinta sau de repulsie.

Ex: situatia in care un roman este pe de o parte creat si pe de alta parte citit: scriitorul foloseste imaginatia creatoare, iar cititorii folosesc imaginatia reproductiva cand il citesc, fiecare reproducandu-si ce a produs scriitorul functie de personalitatea si cunostintele sale… Asa se explica de ce 2 filme facute de 2 regizori dupa aceeasi carte nu sunt deloc identice.  

 Dupa criteriul implicarii vointei in actul imaginativ rezulta: 

 Imaginatie voluntara: imaginatia reproductiva si creatoare (descrise mai sus)

 Imaginatie involuntara: visul din timpul somnului si reveria.

 Visul din timpul somnului este o forma de imaginatie inconstienta si involuntara ce consta intr-o succesiune de imagini derulate scenic, uneori haotic si avand caracter simbolic. Sigmund Freud, intemeitorul psihanalizei acorda o mare importanta viselor, considerandu-le modul cel mai sigur de cunoastere a inconstientului si instituind ideea ca visele sunt rezultat al dorintelor noastre ascunse, sau neindeplinite. Cercetarile moderne demonstreaza ca visul este un fenomen natural, normal, chiar necesar, care apare intr-o anumita perioada a somnului – somnul paradoxal – cand se mai pastreaza legaturi dintre stimulii din mediu si creier; de aceea visele despre un organ aflat in suferinta, sau cele legate de evenimente stresante si importante din prezent.

 Reveria (visul diurn, cu ochii deschisi): are loc in starea de veghe si consta in derularea libera a unor imagini atunci cand persoana se afla in stare de relaxare; are ca suport dorinte, sperante, nazuinte si este putin, sau deloc cenzurat rational, priveste frecvent relatiile interumane si este orientat afectiv si motivational; apare cu precadere la adolescenti si tineri si are efect de relaxare.  

 Procedeele imaginatiei

 Prelucrarea informatiilor in demersul imaginativ se face printr-o serie de procedee, precum:

 Aglutinarea (combinarea sau amalagamarea) = combinarea unor parti preluate de la lucruri diferite (sirena, creionul cu guma, telefonul cu camera foto, altoirea plantelor); 

 Amplificarea sau diminuarea = modificarea proportiilor (Setila, Flamanzila, Degetica, masini-utilaje de dimensiuni foarte mari / in miniatura, fustele maxi/mini, sporirea  vitezei automobilelor, minicamera de luat vederi, copacii bonsai, dictionar   de buzunar, etc…)

 Multiplicarea sau omisiunea = modificarea proportiilor / numarului de componente (balaurul cu sapte capete/ calaretul fara cap, modificarea genetica a legumelor – ciorchini de struguri cu multe boabe / struguri fara samburi, fusta cu voalne / rochia fara spate, etc.)

 Empatia = punerea imaginara in locul cuiva, e o modalitate de cunoastere si   intelegere a altora, a efectului actiunilor noastre asupra altuia.

Tema 3 - Suport de curs: (ora 2) Gandirea - notiuni si rezolvarea de probleme

Notiunile si formarea lor

Notiunea sau conceptul este elementul fundamental al gandirii (Socrate) care reflecta insusirile (si relatiile) esentiale si generale (categoriale) ale obiectelor, fenomenelor.

Orice activitate umana este dirijata de modele mintale numite cunostiinte.

Structura notiunii sau conceptului

Orice notiune are continut si sfera.

Contiuntul se refera la ceea ce este esential in categoria respectiva de obiecte reflectate de notiune.

Sfera se refera la totalitatea obiectelor care fac parte din categoria de obiecte reflectata de notiune.

Formarea notiunilor

  Termenul ,,concept’’(notiune) poate fi definit si ca o ,,calsificare de stimuli care au caracteristici comune’’.(McDonald,1965)

  Este necesar ca cel care invata conceptul respectiv sa inteleaga ce anume tarsaturi comune esentiale stau la baza acelei clasificari si numai pe aceasta baza sa faca generalizarea. Ex: un baietel de 4 ani se adreseaza zugravului care varuia in bucatarie:  ,,Ce faci nene , barbieresti peretii?’’ , ,,Nu G. ,varuiesc.Aceasta este o bidinea , nu este o pensula de barbierit.’’ Copilul generalizase gresit ceea ce vazuse la tatal sau cand se barbierea.El si-a format, prin ceea ce a vazut si prin raspunsul zugravului , notiuni empirice noi: ,,a varui’’ si ,,bidinea’’. Si notiunile ,,barbierit’’ si ,,pensula’’ i-au devenit ceva mai precise.

Invatarea notinuilor (conceptelor)

        Cand ceea ce se invata sunt notiuni (concepte) , spunem ca este invatarea cognitiva.In invatarea cognitiva se exerseaza operstiile fundametale ale gandirii si sunt implicate , deopotriva , inteligenta si memoria.Prin invatarea cognitiva se formeaza notiuni sau concepte stiintifice, adica ,,invariantele’’ principale cu care opereaza diferite stiinte.Ea se realizeaza la scoala , pornind de la notiuni empirice , legate de diferite situatii de viata.

          Notiunile empirice sunt generalizari ale experientei perceptive , deci nu patrund in esenta categoriilor respective de obiecte.De aceea ele cuprind erori.De exemplu , inainte de a invata la scoala zoologie, despre liliac spui ca este pasare , desi el este mamifer.

        Notiunile organizeaza experienta , ajuta la memorizarea experientelor si usureaza invatarea cand copilul merge la scoala.La diferite obiecte de invatamant  , invatarea conceptelor se realizeaza in mai multi ani , prin adaugiri de noi cunostiinte.In invatarea notiunilor , memoria este necesara , dar nu suficienta , mai trebuie si intelegerea.

Intelegerea si rezolvarea de probleme

Intelegerea este unul dintre modurile de manifestare ale gandirii.Intelegem situatii , notiuni etc.De exemplu , ajungem sa intelegem o notiune in mai multe moduri dintre care vom prezenta doua folosite in formarea conceptelor:

A.Intelegerea prin intuitie

     Spunem ca intelegem prin intuitie atunci cand operam cu un concept pe baza unei imagini a realitatii respective.

B.Intelegerea prin demonstratie pur logica

     Vorbim de demonstratie pur logica atunci cand folosim simboluri si operam cu acele simboluri , in conformitate cu anumite reguli de inferenta.

      Vom folosi exemplul intelegerii fractiilor dat de H.Poicare. Iata cum se poate defini fractia:

       1.Taind in parti egale un mar sau o tarta (taierea se face in fapt numai imaginar).

       2.O fractie este o pereche de numare intregi separate printr-o liniuta orizontala ; se indica operatiilr care se pot face cu aceste numare ,demonstrandu-se ca regulile acestor operatii sunt aceleasi ca si in calculul cu numere intregi.Se va constata ca facand dupa aceste reguli inmultirea valorii unei fractii cu numitorul , se obtine numaratorul.

        Prima definitie se da la scoala primara , cea de-a doua se va folosi in liceu sau la facultate cand exista suficineta cunostiinte, atat empirice , cat si prin educatia matematica , deci notiuni stiintifice.

       Modul intuitive de intelegere sic el logic sunt complementare, iar prin combinarea lor pot fi facute intelese idei foarte profunde .

Rezolvarea de probleme

In procesul de adaptare la mediu , omul invinge dificultati , iar pein gandire cauta solutii.

A avea sau at-ti pune o problema inseamna a cauta , in mod constient , o actiune adecvata pentru a atinge un scop clar conceput , dar nu imediat accesibil ; a rezolva o problema inseamna a gasi o aseamanea actiune.(G. Polya)

Tipuri de probleme

1.probleme bine definite : cele in care poti alege la sigur algoritmii de rezolvare.In general , prin invatarea rezolvarii unor probleme se realizeaza o sporire a capacitatii de a rezolva alte probleme care poseda caracteristici asemanatoare.

2.Probleme slab definite: invers fata de cele bine definite , necesita startegii euristice pentru rezolvare.

Fazele procesului de rezolvare a problemelor

a.Se pune problema. ,,O problema bine pusa este pe jumatate rezolvata’’(Einstein) , presupune a vede o legatura posibila intre cunoscute si necunoscute.

 b.Se identifica elementele esentiale.

• Se reacualizeaza notiunile cunoscute (cunostintele).
• Se selecteaza datele relevante pentru situatie si regulile logice de urmat.
• Se formuleaza ipoteza de lucru.
• Se formuleaza solutii posibile.

c.Se verifica solutia aleasa ca optima.In rezolvare , un rol foarte important il are ipoteza.Ipoteaza poate sa fie confirmata, dar si infirmata.Pentru mersul inainte al cunoasterii, uneori infirmarea ipotezei este mai productive decat confirmarea ei.

Tema 3 - Suport de curs: (ora 1) Gandirea - insusiri, operatii

Gandirea este

-  „procesul psihic de reflectare  a însuşirilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor, a relaţiilor dintre acestea, înmod mijlocit, generalizat, abstract şi cu scop, prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.”

- „un sistem ordonat de operaţii deprelucrare, interpretare şi valorificare a informaţiilor, bazat pe principiile abstractizării,generalizării şi anticipării şi subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din mulţimeacelor iniţial posibile.

Caracterul informaţional-operaţional:

Gândirea izolează generalul şi necesarul, îl pune în raport cu singularul şi accidentalul,diferenţiază şi corelează categoriile. (Zlate, 1999, p.236). Zlate afirmă că gândirea nu este totuşi o simplă operare cu informaţii,ci o conectare si o corelare a informaţiilor princategorizare şi esenţializare”.

Caracterul mijlocit:

Gândirea nu operează asupra realului, asupra obiectelor şi fenomenelor, ci asupra informaţiilor furnizate de senzaţii, percepţii şi reprezentări. „În virtutea acestui fapt ea este o prelucrare secundară a informaţiilor, având loc în lipsa actuală sau chiar totală a obiectului.”Lindsay şi Norman arătau, de exemplu că„memoria joacă un rol critic în gândire, deoareceorientează acţiunea proceselor sale, dar le şi limitează puterea.

În opinia lui Zlate, gândirea atribuie un înţeles imaginilor perceptive, utilizând denumiri verbale, construieşte scheme, implicându-se activ în marea majoritate a procedeelor imaginaţiei. (Zlate, 1999, p. 237).

Caracterul general şi abstractizat:

Gândirea operează abstract şi generic, opunându-se prin aceasta chiar dacă este tranzitoriu, reflectării senzoriale, altfel spus concretul senzorial. În mersul ei ascendent,cunoaşterea umană parcurge două „salturi”, unul de la concret la abstract şi unul de la abstractla concret.

John Dewey (1859-1952) arăta că gândirea constă în schiţarea mintală a acţiunilor,practic în „momirea” lor, ca în cazul unui jucător de biliar care, încercând nenumăratemicromişcări ale tacului către bilă şi apreciind consecinţele, sfârşeşte prin a se decide asuprauneia dintre ele.

Caracterul finalist:

Se raportează la două momente ale procesului gândirii:

Înainte de desfăşurarea proceselor rezolutive şi după  încheierea lor. Omul îşi stabileşte scopul nu în timpul desfăşurării activităţiici cu mult înaintea executării acesteia. Astfel omul nu gândeşte doar de dragul de a gândi, ci cu un dublu scop: fie pentru a-şi declanşa, organiza şi optimizapropria sa activitate, fie pentru a justifica sau motiva prin explicaţii şi argumente acţiunile deja săvârşite.

OPERAŢIILE   GÂNDIRII

Principalele  modalităţi de operare a gândirii sunt:

•

Analiza şi sinteza

•

Comparaţia

•

Abstractizarea şi concretizarea

•

Generalizarea şi particularizarea.

Analiza este  operaţia  de  descompunere  la  nivel  mintal  a  obiectelor,fenomenelor, situaţiilor în vederea sesizării însuşirilor  şi funcţiilor acestora şi arelaţiilor ce le caracterizează.

Exemple:

 -analiza gramaticală

- analiza desenelor unui copil

Sinteza este operaţia de reunire mentală într-un tot unitar a părţilor componente ale obiectului sau fenomenului studiat. Presupune o regrupare aelementelor componente, o restructurare uneori într-o altă formă pentru a înţelegemai bine.

Exemple:
-reconstituirea de către un istoric a planului unui templu
- alcătuirea profilului psihologic al unui elev de cătreprofesorul diriginte pe baza observaţiilor efectuate încondiţii diferite pe parcursul unui an şcolar 

Comparaţia este operaţia mentală de determinare a asemănărilor şideosebirilor dintre obiecte, fenomene, situaţii ţinând cont de un anumit criteriusau de mai  multe.

Exemple:

-compararea percepţiei cu reprezentarea

-compararea rezultatelor şcolare ale unui elev pe mai mulţi ani de şcoală sau la mai multe discipline

- compararea ratei de mortalitate infantilă a mai multor ţări 
Abstractizarea este operaţia de extragere din mulţimea de însuşiri de la nivelul unui obiect, fenomen sau a unei clase a celor esenţiale.

Exemple: - sunt mai puţin importante forma şi mărimea unuiinstrument de scris decât însuşirea esenţială aacestora de a lăsa urme pe hârtie

-      doar în mintea noastră există noţiunea de mijloc detransport, în realitate există doar troleibuze,tramvaie, autobuze, autoturisme, biciclete etc

-       în noţiunea „rechizite” sunt incluse o mulţime deobiecte necesare unui şcolar - fiecare din acesteaînsă au un nume specific. Această noţiune există doar în mintea noastră pentru a ne uşura raportareala o anumită clasă de obiecte.

Concretizarea este operaţia  de reconstruire  dintr-o multitudine  deelemente abstracte a obiectului real. Ilustrarea, exemplificare ideilor şi principiilor generale.

Exemple: -    exemplificarea  pentru fiecare tip de operaţie a gândirii

- ilustrarea unui tip de profil temperamental prin diferitefapte de conduită în situaţii concrete

- exemplificarea noţiunii de rozător cu cea de şoarece, iepure, veveriţă

Generalizarea este operaţia mentală de extindere a unei însuşiri asupraîntregului grup de obiecte, fenomene (stabilind astfel apartenenţa lor la aceeaşiclasă în baza însuşirilor esenţiale şi necesare).

Exemple:

- sondajele electorale făcute pe eşantioane reprezentative ne dau informaţii asupra orientărilor electorale la nivelul întregii populaţii

- pentru a verifica dacă am pus destulă sare în mâncaregustăm doar şi în baza senzaţiei gustative pe care oavem decidem dacă mai trebuie sare sau nu în toată mâncarea din farfurie

Particularizarea este operaţia de alegere dintr-o clasă a unui elementcare se caracterizează prin însuşirile esenţiale şi comune de la nivelul clasei dar şi printr-un set de însuşiri proprii, distinctive.

Exemple:

- indicarea unui fel de mâncare din mulţimea celor preferate

- indicarea pepenelui pe care vreau să-l cumpăr din grămada de pepeni

Tema 2 - Exemplificarea temei alese (gandire si imaginatie) prin selectare a 2 modele de instruire

De ce este potrivit modelul empiriocentric si sociocentric pentru abordarea intr-un

mod eficient al gandirii si imaginatiei?

Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexităţii organizării şi eficienţei sale la nivelul gândirii. În ceea ce priveşte explicarea acestui fenomen atât de complex, în psihologie au existat o multitudine de abordări multe dintre ele opuse şi contradictorii. Se poate remarca recunoaşterea locului central ocupat de gândire în procesul cunoaşterii, a rolului enorm pe care gândirea îl joacă în planul general al activităţii umane.

Gândirea apare astfel ca trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Această caracteristică extrem de importantă este facilitată de faptul că gândirea produce modificări de substanţă ale informaţiei cu care operează, făcând saltul de la neesenţial la esenţial, de la particular la general, de la concret la abstract, de la exterior/accidental la interior/invariabil. 

Centralitatea gândirii în procesul cunoaşterii se explică şi prin capacitatea ei de a-şi reintroduce propriile produse (idei, concepţii, teorii) în circuitul informaţional, devenind astfel un declanşator al unor noi procese intelectuale.Imaginea, ca reprezentare mentală a unui obiect în lipsa lui, reprezintă unitatea primară, primitivă a gândirii. Imaginile au un rol important în primele faze ale formării gândirii, când gândirea este mai degrabă concretă, intuitivă.Ele intervin mai ales sub forma unor acţiuni imaginate. 

Exemplu: atunci când un cuvânt este bine cunoscut, el nu evocă nici o imagine în conştiinţă. Doar dacă un termen este neclar, se face apel la amintiri concrete. De exemplu o persoană nu ştie ce înseamnă "conopidă" şi spune: ,,A! îmi amintesc: are frunze ca varza.” Când este vorba de texte literare unde se înfăţişează personaje, întâmplări, peisaje, atunci autorul recurge intenţionat la expresii care să actualizeze imagini, întâmplări, peisaje, sau să sugereze imagini noi.

Imaginaţia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei. Omul este capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre trecut, prezent şi viitor, imaginaţia fiind legată mai ales de ce va fi. Procesul imaginativ include aceste interacţiuni în mod obligatoriu, însă în acelaşi timp el se deosebeşte de respectivele procese psihice şi dispune şi de mecanisme specifice de procesare a datelor experienţei anterioare.

Prin faptul ca modelul empiriocentric situeaza intr-o  poziţie centrală totalitatea experienţelor subiectului, cu acţiune efectivă, individuală şi socială ne ajuta sa valorificam mai bine locul central ocupat de gandire in procesul cunoasterii deasemene el dezvolta formativitatea contribuind esenţialmente la consolidarea operaţiilor şi a proceselor intelectuale.In ceea ce priveste imaginatia in interiorul acestui model invatarea nu este preponderent cognitiva ci mai ales orientata spre experientele subiectului-‚,A prercepe si a imagina sunt tot asa de opuse precum si prezenta si absenta(G. Bachelard).

Modelul sociocentric este unul in eficent in ceea ce priveste imaginatia si gandirea deoarece, datorita centrarii acestuia pe activitatea de grup pe metode de tip cooperatist,de autoconducere,dezbatere , face posibila o insusire si o intelegere cat mai usoara a anumitor concepte prin prisma interactiunii cu ceilalti.

.